Travaliul – cum începe

Ziua nașterii este un moment așteptat cu nerăbdare de graviduțe, mai ales în ultimul trimestru de sarcină, dar este deopotrivă și o zi care le sperie. Pe de o parte își doresc să-și strângă în brațe bebelușul, dar pe de altă parte le este teamă de durerea și disconfortul din timpul travaliului. Pentru femeile care sunt însărcinate prima oară, travaliul este un subiect dezbătut intens. M-am gândit să vă ajut cu sfaturi și informații necesare pentru acest moment delicat din viața dumneavoastră. Articolul este structurat sub formă de întrebări și răspunsuri, astfel încât să puteți urmări mai ușor ideile și să aflați ceea ce vă interesează.

Cum știu când începe travaliul?

Graviduțele se tem că nu vor putea să recunoască momentul în care începe travaliul. De fapt, indiciile sunt clare și nu va exista niciun dubiu că sarcina a ajuns la final.Semnele pe care trebuie să le urmăriți sunt:

Durata travaliului poate să difere de la o graviduță la alta, sau chiar de la o naștere la alta, în funcție de numărul nașterii, caracteristicile anatomice ale colului uterin, calitatea contracțiilor uterine, momentul rupturii membranelor amniotice, etc. La prima naștere, travaliul e de 10-12 ore, la nașterile următoare durata se reduce progresiv, până la 3-4 ore, în mod fiziologic, deoarece colul uterin a mai fost dilatat anterior și cedează mult mai repede. Dorința de a naște natural, fiziologic și răbdarea necesară desfășurării travaliului sunt elemente de maximă importanță în succesul dilatării colului și a progresului fătului prin canalul de naștere, înspre lumea din afara uterului.

Teama de durere - ce putem face pentru a evita panica și durerea excesivă?

Durerea din timpul travaliului însoțește contracția uterină și este un indicator al prezenței și intensității contracțiilor uterine de travaliu - este fiziologică, intermitentă, din ce în ce mai frecventă și de durată mai lungă, până la 45 sec – cu pauze de acalmie între contracții. Durerea resimțită diferă în intensitate de la o graviduță la alta, în funcție de pragul individual de sensibilitate la durere, de experiența unor nașteri anterioare, de starea psihică a femeii și a aparținătorilor, de oboseală, boli asociate, relația cu tatăl copilului și cu familia, de cât de dorită a fost sarcina, de vârsta femeii, etc.

Sunt femei care percep travaliul ca pe o mare bucurie și doresc să nască absolut natural, fără niciun fel de medicamente sau proceduri de ameliorare a durerilor, la fel cum sunt și foarte multe graviduțe care optează pentru calmante.

Analgezia la nașterea naturală – ce presupune?

Există mai multe soluții pentru ameliorarea durerii de travaliu (durerii de naștere), în vederea nașterii pe căi naturale.

Analgezia la naștere nu este obligatorie.

Graviduțele recunosc instinctual începerea travaliului, la fel cum simt fiecare moment al sarcinii. Sunt femei care trec printr-un travaliu prelungit dar momentul expulziei este ușor și rapid, sunt alte femei care au un travaliu scurt și nasc fără anestezice fiindcă acestea nu au când să își facă efectul, dar sunt și viitoare mămici care nu rezistă disconfortului și au nevoie de medicamente și proceduri pentru ameliorarea durerii. Fiecare femeie care naște percepe durerea sa ca fiind mai mare decât a oricărei alte femei - este un lucru firesc - sunt senzații personale - nu există noțiunea de comparație. Există tendința de a-i învinovăți pe cei din jur, aparținători sau personal medico-sanitar pentru intensitatea durerilor percepute, chiar în condițiile în care se oferă analgezie.

Durerea de travaliu face parte din natura umană, nu se poate exclude în totalitate, e dificil de suportat și are o durată de timp corespunzătoare particularităților anatomo-fiziologice proprii. În același timp este un indicator prețios în urmărirea evoluției travaliului și a deciziilor medicale de dirijare a acestuia. Prima naștere declanșată intempestiv, prin procedee medicale, înainte de momentul instalării fiziologice a travaliului, va fi grevată de contracții uterine cu mult mai dureroase și de riscuri cu mult mai mari pentru făt și mamă (excepție fac situațiile medicale care impun în mod regulamentar necesitatea declanșării travaliului).

Travaliul se consideră a fi declanșat atunci când colul uterin este dilatat de 2 cm și contracțiile uterine survin regulat la interval de 5 min și durează 35 sec, indiferent dacă membranele sunt rupte sau nu.

Prezentarea pentru internarea în spital înainte de declanșarea travaliului sau la dilatație mică a colului uterin, din pricina fricii produse de apariția primelor contracții uterine dureroase, va duce la prelungirea timpului de spitalizare în așteptarea nașterii, într-o strânsă corelație cu instalarea oboselii și anxietății graviduței.

Vă doresc naștere ușoară și liniștită!